Şcoala şi tinerii

Astăzi m-am inflamat datorită unui articol cretin din punctul meu de vedere. E de ajuns să spun, că în conformitate cu titlul, un profesor de excepţie (că nu se putea altfel!) îşi dă cu părerea despre calitatea tinerilor ca şi cum ei sunt singurii vinovaţi, nu adulţii care i-au conceput, au fost prin preajma lor ca modele şi nu i-au educat.

Apoi despre lamentarea celor care au comentat articolul cu pricina ce să mai zicem!? Ca şi profesorul (fără nume!) toţi sunt de acord cu vitriolul acestuia.

Ce mă intrigă însă cel mai mult este că dacă fiecare ar trebui să-şi dea cu părerea despre propria sa progenitură am convingerea că toate aceste păreri ar fi în cel mai mare procent pozitive şi nicidecum atât de negative.

Un exerciţiu adecvat ar fi acela de a ne gândi cum ar fi dacă am resimţi personal faţă de copilul propriu aceeaşi atitudine pe care o îndreptăm spre copiii necunoscuţi şi despre care nu ştim nimic dar suntem rapizi în a ne exprima o părere sau alta cu ferma convingere că ştim despre ce vorbim.
Iar de aici o nouă întrebare ce fiecare ar fi bine să şi-o pună în gând înainte de a da cu presupusul:

Oare de unde ştiu eu că lucrurile sunt aşa şi nu atlcumva?!