Despre iubire

       Constat un paradox interesant în privinţa iubirii.
       Am remarcat că de o bună bucată de vreme se bate apa în piuă legat de iubirea de sine. Într-adevăr, logica ce se află în spatele ideii pare destul de corectă şi sună cam aşa: dacă tu nu te iubeşti de ce altcineva te-ar iubi, pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă pe tine însuţi nu te iubeşti atunci cum să fii capabil a iubi pe altcineva.
        Eu mi-am propus cu acest articol, să pun în cuvinte ceea ce simt că este greşit la această logică. Prima  problemă pe care o văd este, că aşa cum suntem noi oamenii, supuşi greşelii, căci altfel nu am mai fi oameni, aceste învăţături ar putea duce egoismul la un nou nivel.
        De ce zic asta, pentru că există o învăţătură creştină care ne îndeamnă să ne iubim semenii precum ne iubim pe noi înşine. Căci de înveţi să te iubeşti pe sine fără ca această învăţătură să fie dublată, în ritm sincron, de iubirea de semeni, pericolul, care se prefigurează deja, este apariţia unui egoism fără limite la un procentaj mult mai mare din populaţie decât l-a avut omenirea până acum.